Proiectare și Instalare Panouri Fotovoltaice
Se reduce valoarea facturii la energie, consumând propria energie și livrând în rețea surplusul produs.
Află mai multePerioada de recuperare a investiției într-un sistem fotovoltaic bine proiectat și instalat este mai scurtă, cu cât gradul de autoconsum este mai mare.
Află mai multeContribui la un mediu curat pentru noi și generațiile viitoare, reducând emisiile de CO2 din atmosferă.
Află mai multeÎncepând cu 01.05.2022 se compensează cantitatea de energie activă livrată în rețea cu cantitatea de energie activă consumată din rețea.
Află mai multeInvestirea într-un sistem fotovoltaic poate fi una dintre cele mai bune alegeri la momentul actual pentru a rămâne independent de creşterea preţurilor la electricitate. De asemenea, oferă un impact pozitiv asupra mediului înconjurător reducând considerabil nivelul dioxidului de carbon din atmosferă. Un panou fotovoltaic prelevează radiaţia solară şi o transformă în energie electrică. Montarea panourilor este influenţată de mai mulţi factori (numărul de kWh consumaţi, mărimea acoperişului şi inclinaţia acestuia, etc.)
Echipa Helius utilizează echipamente premium şi oferă soluţii personalizate. Ne aprovizionăm constant cu panouri fotovoltaice, invertoare si materiale necesare de la producători de top, dispunând de panouri solare cu durată lungă de viaţă (până la 25 de ani), reuşind astfel să finalizăm orice sistem fotovoltaic în cel mai scurt timp de la semnarea contractului.
Asigurăm echipamentul necesar şi iţi oferim consultanţă pe toată durata procesului de instalare, montare şi punere în funcţiune a sistemului fotovoltaic. Vă ajutăm de asemenea şi cu întreţinerea şi curăţarea panourilor. Pe lângă toate acestea, noi vă ajutăm cu întocmirea şi eliberarea dosarului de prosumator. În momentul în care devii prosumator, surplusul de energie pe care îl produci îl poţi vinde mai departe unui furnizor de energie. Nu numai că iţi asiguri energia de care ai nevoie, dar ai şi un venit în plus.
Investirea într-un sistem fotovoltaic poate fi una dintre cele mai bune alegeri la momentul actual pentru a rămâne independent de creşterea preţurilor la electricitate. De asemenea, oferă un impact pozitiv asupra mediului înconjurător reducând considerabil nivelul dioxidului de carbon din atmosferă. Un panou fotovoltaic prelevează radiaţia solară şi o transformă în energie electrică. Montarea panourilor este influenţată de mai mulţi factori (numărul de kWh consumaţi, mărimea acoperişului şi inclinaţia acestuia, etc.)
Echipa Helius utilizează echipamente premium şi oferă soluţii personalizate. Ne aprovizionăm constant cu panouri fotovoltaice, invertoare si materiale necesare de la producători de top, dispunând de panouri solare cu durată lungă de viaţă (până la 25 de ani), reuşind astfel să finalizăm orice sistem fotovoltaic în cel mai scurt timp de la semnarea contractului.
Asigurăm echipamentul necesar şi iţi oferim consultanţă pe toată durata procesului de instalare, montare şi punere în funcţiune a sistemului fotovoltaic. Vă ajutăm de asemenea şi cu întreţinerea şi curăţarea panourilor.
Pe lângă toate acestea, noi vă ajutăm cu întocmirea şi eliberarea dosarului de prosumator. În momentul în care devii prosumator, surplusul de energie pe care îl produci îl poţi vinde mai departe unui furnizor de energie. Nu numai că iţi asiguri energia de care ai nevoie, dar ai şi un venit în plus.
În cadrul acestei etape se vor stabili de comun acord tipurile și numărul de panouri solare care vor fi utilizate în funcție de puterea necesară pentru acoperirea tuturor nevoilor de consum.
Vezi detaliiEsențială în montarea unui sistem fotovoltaic, această etapă va cuprinde proiectarea tuturor elementelor necesare instalării în condiții depline de siguranță, conform tuturor normelor tehnice necesare.
Vezi detaliiÎn urma parcurgerii etapelor anterioare, se va specifica fiecare aspect tehnic, economic și comercial.
Vezi detaliiClientul final, adică prosumatorul, poate produce energie electrică pentru consum propriu, poate vinde sau poate stoca energie produsă în clădirea lui.
Vezi detaliiDupă instalare, echipa va monitoriza împreună cu clientul funcționarea panourilor și se va identifica orice posibilă disfuncționalitate.
Vezi detaliiMentenanța panourilor și a sistemelor fotovoltaice permit menținerea constantă a unei performanțe maxime pe întreaga durată de exploatare a acestuia, așadar echipa Helius oferă servicii de curățare a panourilor solare la cererea clientului.
Vezi detaliiÎn cadrul acestei etape se vor stabili de comun acord tipurile și numărul de panouri solare care vor fi utilizate în funcție de puterea necesară pentru acoperirea tuturor nevoilor de consum.
Vezi detaliiEsențială în montarea unui sistem fotovoltaic, această etapă va cuprinde proiectarea tuturor elementelor necesare instalării în condiții depline de siguranță, conform tuturor normelor tehnice necesare.
Vezi detaliiÎn urma parcurgerii etapelor anterioare, se va specifica fiecare aspect tehnic, economic și comercial pentru realizarea montajului.
Vezi detaliiClientul final, adică prosumatorul, poate produce energie electrică pentru consum propriu, poate vinde sau poate stoca energie produsă în clădirea lui, doar dacă această activitate nu reprezintă o sursă (activitate) profesională/comercială primară.

Vezi detalii